În plastic era o fotografie.
Una mică, imprimată pe hârtie obișnuită și împăturită în două.
Am desfăcut-o.
Era o fotografie cu sufrageria mea.
Am recunoscut imediat canapeaua, biblioteca și veioza de lângă fereastră.
Fotografia fusese făcută de afară.
Exact din locul în care stăteam.
Sub fotografie era o bucată mică de hârtie.
Pe ea erau scrise trei cuvinte cu un pix albastru:
„NU DESCHIDEȚI DISEARĂ.”
Am rămas nemișcată.
Primul meu impuls a fost să merg direct la casa copiilor.
Apoi mi-am amintit expresia mamei lor când îi lăudasem.
Neliniștea.
Schimbarea