O bătrână m-a oprit pe peron și m-a întrebat, cu vocea tremurândă, dacă ăsta e trenul de Cluj. Avea două plase grele și basmaua legată strâns. Peste o oră aveam să aflu că nu-și anunțase fiul că vine — și de ce…

pachet moale, împăturit în pungă.

— Vă ajut să urcați, am zis. Care e vagonul?

— Nu știu, maică. Zi tu.

Am urcat-o la clasa a doua, am găsit un loc la geam și i-am așezat plasele sus, dar borcanul l-a vrut lângă ea, pe scaun. L-a luat în brațe ca pe un copil.

— Ăsta e de la caprele mele, mi-a spus. Brânză bună, nu ca aia din magazin, făcută din prafuri.

Trenul s-a urnit. M-am așezat în fața ei, deși locul meu era în alt vagon. Nu știu de ce. Poate