la prânz.
— Ăsta e, i-am spus. De Cluj. Peste câteva minute pleacă.
A răsuflat ușurată și a dus mâna la piept.
— Slavă Domnului. Mă tot uitam la tabelele alea și nu pricepeam nimic. Am 73 de ani, maică, ochii nu mai sunt ce-au fost.
Am ridicat una dintre plase și era grea rău. Prin ziarul în care era învelit ceva răzbătea un miros acru, de brânză de burduf, un miros care mi-a dus mintea, într-o clipă, în cămara bunicii. În cealaltă plasă am zărit un cofraj de ouă și un