din cauza felului în care ținea borcanul.
— Mergeți la cineva? am întrebat.
I s-au luminat ochii.
— La Costel. Băiatul meu. Stă la Cluj de 18 ani, la bloc, are un serviciu bun acolo. Îi duc de-ale gurii.
A dus mâna la basma și i-a desfăcut nodul, apoi l-a legat la loc, mai strâns. Am observat că făcea gestul ăsta de câte ori venea vorba de Costel.
— V-așteaptă la gară?
A tăcut o clipă. S-a uitat pe geam, la stâlpii care fugeau.
— Nu i-am spus că vin.
M-am uitat la ea.