el nu mai stă aici, doamnă. Noi am cumpărat de la o agenție.
Am văzut cum i se înmoaie umerii. A strâns borcanul mai tare, de parcă i-ar fi fugit și ăla. Mâna liberă i s-a dus, fără să vrea, la nodul basmalei.
S-a deschis o altă ușă pe palier. O femeie de vreo 60 de ani, cu ochelarii pe frunte, s-a uitat la noi.
— Pe cine căutați?
— Pe Costel, a zis Veta, și pentru prima dată vocea i s-a frânt. Băiatul meu. A stat aici.
Femeia a lăsat ochelarii