puternic. Doar un tată speriat.
— Am greșit, a spus simplu. Știu că nu ajunge, dar… Maria nu mănâncă, nu doarme, nu vorbește. Te rog.
Elena l-a privit mult timp. Nu cu furie. Cu oboseală.
— Nu pentru bani m-am întors, a spus ea. Și nici pentru vila dumneavoastră.
— Știu. Pentru ea, a răspuns el.
Când Maria a văzut-o, a fugit și s-a agățat de gâtul ei, plângând. În acel moment, Elena a înțeles ceva esențial: uneori, familia nu e sânge. E prezență. E răbdare. E cine rămâne.
Victor a reparat ce