„Doamne… ce este asta?”
Nu era dispreț în vocea ei.
Era șoc.
M-am uitat în jur, încercând să văd casa prin ochii ei.
Pereții erau vopsiți într-un alb cald. Pe unul dintre ei era un desen mare, făcut cu creionul colorat: trei oameni ținându-se de mână. Deasupra scria stângaci: „Familia mea”.
Pe frigider erau magneți de la mare, din Eforie, și un program de grădiniță prins cu o clemă.
Pe masă, un teanc de foi — planul Andreei pentru un mic cabinet de îngrijire la domiciliu. Învățase, muncise, pusese bani deoparte.