să regreți.
—Poate. Dar nu mai regret că te-am crezut.
Am închis.
A doua zi, la ora opt, Rodrigo a intrat în sediul Novatek cu doi avocați și un dosar mare sub braț. Consiliul îl aștepta în sala de ședințe de la etajul douăzeci și unu, aceeași încăpere în care fusesem concediată.
Nu am vrut să merg.
Dan m-a privit atent.
—Trebuie să fii acolo?
—Nu pentru ei. Pentru mine.
Când am intrat, Rodrigo era în picioare. Avea fața umflată de nesomn, iar ceasul argintiu îi atârna strâmb la încheietură.