M-am măritat la 23 de ani cu un văduv și cu 3 copii mici care nu erau ai mei, iar satul întreg a zis că m-am dus la casa gata, cu 3 guri de hrănit…

Cum îl învățasem să-și lege șireturile, cum îi ținusem capul când vomita de la o răceală. Și mă întrebam dacă tot ce făcusem fusese degeaba, dacă un singur cuvânt le poate șterge pe toate.

Spre dimineață am ațipit cu fruntea pe masă. M-a trezit o bătaie în ușă. Nu la poartă. La ușa bucătăriei.

Era Ilie. Venise pe la spatele casei, ca să nu-l vadă tatăl lui. Avea ochii roșii, umflați, și tremura — nu știu dacă de frig sau de altceva. A stat o clipă în prag, nu știa unde