M-am întors acasă după doi ani în care mă credeau mort. Dar ce am găsit în curte… nu o să uit niciodată.

fără să spun nimic.

 

Nimeni nu m-a băgat în seamă la început.

 

Până când unul dintre ei m-a văzut.

 

— Ia uite, mă… cine-i ăsta?

 

Toți s-au întors.

 

Liniște.

 

Mama a ridicat încet privirea.

 

Și a încremenit.

— …Andrei? a șoptit.

Florile mi-au căzut din mână.

— Sunt eu, mamă.

Pentru o clipă n-a mișcat.

Apoi s-a ridicat brusc și a venit spre mine. M-a strâns în brațe cu o disperare care m-a durut.

— Doamne… credeam că te-am pierdut…

În spatele ei, râsul a continuat.

Am