fără să spun nimic.
Nimeni nu m-a băgat în seamă la început.
Până când unul dintre ei m-a văzut.
— Ia uite, mă… cine-i ăsta?
Toți s-au întors.
Liniște.
Mama a ridicat încet privirea.
Și a încremenit.
— …Andrei? a șoptit.
Florile mi-au căzut din mână.
— Sunt eu, mamă.
Pentru o clipă n-a mișcat.
Apoi s-a ridicat brusc și a venit spre mine. M-a strâns în brațe cu o disperare care m-a durut.
— Doamne… credeam că te-am pierdut…
În spatele ei, râsul a continuat.
Am