M-am întors acasă după doi ani în care mă credeau mort. Dar ce am găsit în curte… nu o să uit niciodată.

Mă uitam la telefon, simțind cum cineva, parcă invizibil, îmi strângea încet inima. Cuvintele fiicei mele nu se așezau în mine — scrâșneau, sfărâmau, ardeau.

 

Treizeci de procente.

 

Prețul a tot ce făcusem. Prețul a tot ce iubisem.

 

Când apelul s-a terminat, am rămas la fereastră, privind ploaia cenușie. Casa părea prea tăcută, prea ordonată — de parcă nici pereții nu îndrăzneau să-mi arate milă. În dulap, o ceașcă s-a mișcat ușor, iar sunetul acela mi s-a părut de nesuportat.

 

Am mers la comodă, am deschis sertarul de