Uneori, pentru a înțelege valoarea unui lucru, trebuie să-l pierzi. Mie mi-a luat o jumătate de viață. Sper ca ție să-ți ia mai puțin.”
Am împăturit foaia, am pus-o într-un plic și am scris numele ei.
Să o deschidă când îi va veni timpul. Să înțeleagă nu banii, nu procentele, ci acea parte caldă, omenească, pe care nimeni nu o poate vinde.
Treizeci la sută de milă se transformaseră în o sută la sută de liniște nouă, în care, în sfârșit, mă auzeam pe mine însămi.
Am intrat în curte