M-am întors acasă după doi ani în care mă credeau mort. Dar ce am găsit în curte… nu o să uit niciodată.

mi-am făcut un ceai și am deschis fereastra. Pentru prima dată după multe luni, în apartament nu se mai simțea singurătatea. Tăcerea, odinioară chinuitoare, suna acum a liniște sigură.

De sub coperta unui album a ieșit o fotografie: eu, Tomas și micuța Ana, pe malul mării. Am pus-o într-o ramă și am așezat-o pe masă.

Telefonul tăcea.

Dar acum tăcerea nu mai rănea — suna ca o promisiune.

Când s-a lăsat noaptea, am aprins lampa și am luat stiloul. I-am scris Anei o scrisoare. Fără reproșuri, fără plângeri — doar câteva cuvinte:

„