mi-am făcut un ceai și am deschis fereastra. Pentru prima dată după multe luni, în apartament nu se mai simțea singurătatea. Tăcerea, odinioară chinuitoare, suna acum a liniște sigură.
De sub coperta unui album a ieșit o fotografie: eu, Tomas și micuța Ana, pe malul mării. Am pus-o într-o ramă și am așezat-o pe masă.
Telefonul tăcea.
Dar acum tăcerea nu mai rănea — suna ca o promisiune.
Când s-a lăsat noaptea, am aprins lampa și am luat stiloul. I-am scris Anei o scrisoare. Fără reproșuri, fără plângeri — doar câteva cuvinte:
„