Le-am crescut pe cele trei fiice rămase orfane ale fratelui meu timp de 15 ani

făcut să înțeleg că aveam dreptate.

După câteva secunde, am întrebat:

— De ce ai venit acum?

A scos încă un document din buzunar.

— Pentru că boala s-a întors.

Am privit hârtia fără să o ating.

— Cât timp?

— Poate șase luni. Poate un an.

Am închis ochii.

Din sufragerie s-au auzit pași.

Cea mare, care acum avea douăzeci și trei de ani, a apărut în ușă.

— Unchiule?

Apoi s-a uitat la bărbatul din fața mea.

— Cine este?

Fratele meu a devenit alb la față.

Cincisprezece ani de explicații îi stăteau în