Le-am crescut pe cele trei fiice rămase orfane ale fratelui meu timp de 15 ani

— Păreau fericite, spuse el. Și atunci am înțeles ceva îngrozitor.

— Ce?

— Că tu deveniseși tatăl de care aveau nevoie.

Am simțit că mi se taie respirația.

— Asta nu era decizia ta.

— Știu acum.

— Trebuia să bați la ușă!

— Mi-a fost teamă că mă voi întoarce în viețile lor, că boala va reveni și că le voi abandona din nou. Mi-am spus că le protejez.

Am arătat spre sufragerie.

— Nu. Te protejai pe tine de momentul în care trebuia să le privești în ochi.

Nu m-a contrazis.

Și tocmai asta m-a