gât.
M-am uitat la el.
Pentru o clipă, am vrut să-l salvez.
Să inventez ceva.
Să-i ofer încă o amânare.
Dar făcusem asta destul.
— Întreabă-l pe el, am spus.
Fata l-a privit.
Fratele meu s-a ridicat cu greu.
— Eu sunt tatăl tău.
Nu a existat îmbrățișare.
Nu a existat muzică imaginară de film.
Ea doar s-a uitat la el.
Apoi a întrebat:
— Unde ai fost?
Iar fratele meu a început să plângă.
În următoarea oră le-am spus totul.
Toate trei au reacționat diferit.
Cea mică a plâns.
Cea mijlocie a