cu privirea în podea.
— La început, pentru că eram prea bolnav.
A făcut o pauză.
— După aceea… pentru că mi-a fost rușine.
Am simțit din nou furia.
— Rușinea nu durează cincisprezece ani.
— Știu.
— Atunci spune adevărul.
M-a privit.
— După patru ani puteam să mă întorc.
În sfârșit.
Adevărul.
— Și?
— Am venit.
Am încremenit.
— Ce?
— Am stat în mașină peste drum de casa ta.
Mi-a spus că era ziua de naștere a celei mijlocii.
Prin fereastră ne văzuse pe toți.
Eu aduceam tortul.
Fetele râdeau.
Cea mică îmi stătea în brațe.