„Lăsați-mă să plec, domnișoară doctor, că vă murdăresc tot spitalul cu cizmele astea” — am spus, ridicându-mă rușinat de pe scaun. Atunci fata aceea tânără s-a lăsat în genunchi în fața mea, în văzul tuturor, și a făcut ceva de care a amuțit tot holul de urgențe…

Plângeam și nu mă puteam opri. Îmi curgeau lacrimile în barbă și picurau pe halatul ei.

— Nu mă murdăriți cu nimic, bunicule, a zis ea, tot fără să ridice capul. Sunt doar picioarele unui om obosit.

Femeia care se trăsese deoparte

Am ridicat ochii înecați în lacrimi și-am privit peste umărul doctoriței.

Femeia aceea cu geantă de piele, care se trăsese de lângă mine strâmbând din nas, nu se mai uita la telefon. Nu se mai uita nici la mine. Stătea țeapănă pe scaunul ei, cu obrajii roșii, și se