„Lăsați-mă să plec, domnișoară doctor, că vă murdăresc tot spitalul cu cizmele astea” — am spus, ridicându-mă rușinat de pe scaun. Atunci fata aceea tânără s-a lăsat în genunchi în fața mea, în văzul tuturor, și a făcut ceva de care a amuțit tot holul de urgențe…

viața lor un stilou. Au ținut bâta, cârligul, ugerul cald al oii dimineața.

Acum câteva zile am alunecat pe niște pietre ude, la coborâre, și mi-am spart gamba. Am pus peste ea o cârpă și frunză de pătlagină, cum mă învățase mama, și-am zis că trece. N-a trecut. S-a umflat, s-a înnegrit, mi-a urcat fierbințeala până-n cap. Vecinul Ilie m-a băgat cu de-a sila în Dacia lui și m-a adus la oraș.

Și-am ajuns aici, în lumina asta albă, printre oameni curați, cu telefoane, cu haine călcate.

Iar eu — cu