La telefon, fiul meu striga că sunt o rușine și că-l umilesc, pentru că nu voiam să-i dau cheile. N-am spus decât patru cuvinte…

mea. Așa a zis.

Am rămas cu telefonul la ureche și m-am uitat prin fereastra spartă a grajdului, aia pe care am cârpit-o cu carton acum două ierni fiindcă n-am avut bani și de geam, și de vaccinul la vaci.

— Casa în care te-ai născut e pe numele meu, Cosmine. La notar. De 30 de ani.

— O să te dau în judecată! a strigat. Mă auzi? Am vorbit cu un avocat!

N-a vorbit cu niciun avocat. Cosmin, când era mic, îmi spunea că a mâncat toată supa și-i găseam farfuria