La telefon, fiul meu striga că sunt o rușine și că-l umilesc, pentru că nu voiam să-i dau cheile. N-am spus decât patru cuvinte…

vărsată după sobă. Îl cunosc.

Am închis. 

Am stat pe scăunelul de muls vreo cinci minute, cu fruntea lipită de coasta caldă a vacii. Baltata, cea bătrână, s-a întors și m-a mirosit pe păr.

Și n-am plâns.

Asta m-a mirat cel mai tare pe mine însămi. De 14 ani, de când mi-a murit bărbatul, plâng în grajd. Acolo plâng, că acolo nu mă aude nimeni. Am plâns când s-a stricat pompa, am plâns când mi-a murit vițelul, am plâns în seara nunții, în baia sălii, de bucurie și de