…îmbrăcată într-un costum elegant și cobora dintr-o mașină neagră de lux în fața unei clădiri de birouri din centrul Bucureștiului.
Am rămas nemișcată pe trotuar.
Pentru o clipă am crezut că mă înșel.
Femeia care, cu o lună în urmă, stătea în fața raftului cu lapte praf, cu ochii umflați de plâns și cu un bebeluș în brațe, părea acum complet diferită.
Părul îi era prins elegant.
Ținea în mână o geantă scumpă.
Iar lângă ea mergea un bărbat în costum.
M-am simțit brusc stânjenită.
În minte mi-a răsunat imediat vocea soțului meu.
„Vezi? Te-a păcălit.
Am vrut să plec mai departe.
Dar exact atunci femeia și-a întors capul și m-a văzut.
A rămas pe loc.
Ochii i s-au mărit.
Apoi a venit aproape alergând spre mine.
— Dumneavoastră!
Am făcut un pas înapoi.
— Bună…
Femeia a zâmbit larg.
— Nu-mi vine să cred că vă întâlnesc.
Bărbatul care o însoțea s-a apropiat și el.
— Totul este în regulă?
— Da — a spus ea emoționată. — Ea este doamna despre care ți-am povestit.
Nu înțelegeam nimic.
Femeia s-a întors spre mine.
— Vă rog, permiteți-mi să vă invit la o cafea. Am vrut să vă găsesc, dar nu am știut cum.
Am ezitat.
Dar curiozitatea a învins.
Zece minute mai târziu stăteam într-o cafenea.
Bebelușul era acum într-un cărucior nou, dormind liniștit.
Femeia și-a întins mâna.
— Mă numesc Alina.
— Încântată. Eu sunt Elena.
A zâmbit.
— Nu v-am uitat niciodată.
Am privit-o surprinsă.
— Sincer, nici nu mă așteptam să mă țineți minte.
Ochii ei s-au umplut de lacrimi.
— Cum să nu vă țin minte? În ziua aceea eram disperată.
A început să povestească.
Soțul ei murise cu câteva luni înainte într-un accident de muncă.
Rămăsese singură, însărcinată și cu datorii.
Familia lui o acuzase că urmărea doar banii.
Părinții ei locuiau departe și nu puteau să o ajute.
În ziua în care ne întâlniserăm, nu mai avea niciun leu.
— Aveam lapte doar pentru încă o masă — a spus încet. — După aceea nu știam ce voi face.
Am privit spre copil.
— Și apoi?
A zâmbit.
— Apoi ați apărut dumneavoastră.
Am clătinat din cap.
— Eu doar v-am dat niște bani.
— Nu.
A dat și ea din cap.
— Mi-ați dat timp.
A aflat apoi că o mătușă pe care nu o mai văzuse de ani de zile murise și îi lăsase un mic apartament și câteva economii.
Nu era o avere.
Dar era suficient pentru a începe din nou.
Mai mult, folosise experiența pe care o avea în contabilitate și fusese angajată la o companie importantă.
Bărbatul de lângă ea a zâmbit.
