lume.
Când s-au potolit aplauzele și lumea a început să se împrăștie pe la mese, m-am lăsat din nou pe vine lângă ea. Trebuia să-i spun. Nu puteam s-o las cu o minciună întreagă în suflet, oricât de frumoasă.
— Ivona, i-am zis încet, ca să n-audă nimeni. Tu știi că eu nu-s tatăl tău adevărat.
A dat din cap, cu ochii în jos.
— Știu, nene.
— Dar azi am fost. Azi, cât ai avut nevoie de un tată în curtea asta, am fost eu. Și asta n-a fost minciună. Asta a