La serbarea de sfârșit de clasa a IV-a, o fetiță de 10 ani m-a tras de mânecă în fața școlii și mi-a șoptit: „Nene, vreți să vă faceți că sunteți tata? Doar cât fac poza cu diploma…”

lume.

Când s-au potolit aplauzele și lumea a început să se împrăștie pe la mese, m-am lăsat din nou pe vine lângă ea. Trebuia să-i spun. Nu puteam s-o las cu o minciună întreagă în suflet, oricât de frumoasă.

— Ivona, i-am zis încet, ca să n-audă nimeni. Tu știi că eu nu-s tatăl tău adevărat.

A dat din cap, cu ochii în jos.

— Știu, nene.

— Dar azi am fost. Azi, cât ai avut nevoie de un tată în curtea asta, am fost eu. Și asta n-a fost minciună. Asta a