fost adevărat.
A ridicat capul spre mine.
— Și mai e ceva, am continuat. Poza asta n-are niciun rost dacă n-o vede și mama ta. Așa că mâine seară, când vorbești cu ea la telefon, vreau să fiu și eu acolo. S-o vadă. Să-i spui cine te-a dus la serbare. Vrei?
Telefonul de seară
Atunci a izbucnit în plâns. Nu de rușine, nu de frică — de bucurie. Un plâns pe care nu-l mai văzusem la niciun copil, cu tot corpul, cu umerii tremurând, cu diploma strânsă la piept. S-a agățat de