La serbarea de sfârșit de clasa a IV-a, o fetiță de 10 ani m-a tras de mânecă în fața școlii și mi-a șoptit: „Nene, vreți să vă faceți că sunteți tata? Doar cât fac poza cu diploma…”

parcă ar fi fost de sticlă. Și s-a întors spre curte, căutându-mă din priviri.

— Tati! a strigat. Aici!

M-am ridicat. Cuvântul ăla, spus tare, în fața a cincizeci de oameni, m-a lovit undeva adânc, într-un loc despre care nu știam că-l am. M-am dus la ea, m-am aplecat, și cineva — bunica, cred — ne-a făcut poza cu telefonul. Ivona ținea diploma la piept și buchetul meu de flori de câmp în cealaltă mână, iar eu o țineam de umeri.

În poza aia, fetița zâmbea de parcă nu-i mai lipsea nimic pe