La înmormântarea soțului meu, o femeie necunoscută a leșinat lângă sicriu. Cei doi adolescenți care o țineau de brațe plângeau și strigau același cuvânt ca fiica mea: „Tata.”

Titi, „dintr-un tur mai lung”.

— Sunt Nina, a spus ea încet. Sunt soția lui.

Două verighete pentru același bărbat

N-am țipat. Aș fi vrut. Aș fi vrut să răstorn lumea cu susul în jos, să sparg ceva, să urlu până rămân fără voce. Dar în mijlocul bisericii, cu Titi neîngropat încă, n-am putut decât să șoptesc:

— Soția lui sunt eu. De douăzeci și doi de ani.

Ea a scos din geantă o poză. Am recunoscut-o pe ea, mai tânără, în rochie albă, și pe Titi, în costum negru, în fața