de tămâie. Se mai întâmplă la înmormântări.
Dar băiatul, îngenuncheat lângă ea, a strigat. Un cuvânt. Unul singur.
— Tata!
Și lângă mine, în aceeași secundă, Camelia a strigat exact același cuvânt, spre sicriu.
— Tata…
Ceva în mine s-a rupt fără zgomot. M-am uitat la băiatul acela străin. Avea bărbia lui Titi. Avea sprânceana lui, felul lui de a strânge din maxilar. Am simțit cum mi se face frig în tot corpul, cum aud în urechi doar bătaia propriei inimi.
Au dus femeia în tindă, pe o bancă. O vecină îi