La înmormântarea soțului meu, o femeie necunoscută a leșinat lângă sicriu. Cei doi adolescenți care o țineau de brațe plângeau și strigau același cuvânt ca fiica mea: „Tata.”

de tămâie. Se mai întâmplă la înmormântări.

Dar băiatul, îngenuncheat lângă ea, a strigat. Un cuvânt. Unul singur.

— Tata!

Și lângă mine, în aceeași secundă, Camelia a strigat exact același cuvânt, spre sicriu.

— Tata…

Ceva în mine s-a rupt fără zgomot. M-am uitat la băiatul acela străin. Avea bărbia lui Titi. Avea sprânceana lui, felul lui de a strânge din maxilar. Am simțit cum mi se face frig în tot corpul, cum aud în urechi doar bătaia propriei inimi.

Au dus femeia în tindă, pe o bancă. O vecină îi