La înmormântarea soțului meu, o femeie necunoscută a leșinat lângă sicriu. Cei doi adolescenți care o țineau de brațe plângeau și strigau același cuvânt ca fiica mea: „Tata.”

Preotul cânta, fumul de tămâie se ridica spre bolta afumată, și lumea plângea în șoaptă. Și atunci, dinspre ușa bisericii, s-a auzit un zgomot înfundat. Un trup căzând.

M-am întors. O femeie pe care n-o mai văzusem niciodată se prăbușise pe lespezi, lângă coada sicriului. Era îmbrăcată în negru, avea vreo patruzeci și ceva de ani, și de o parte și de alta o țineau doi adolescenți — un băiat și o fată — care plângeau cu hohote. Am crezut că i s-a făcut rău de la căldură și de la mirosul