plec la școală?
Am zâmbit trist.
— Cum să nu?
— Eu uitasem.
A privit spre pământ.
— Am uitat și câte dimineți te-ai trezit înaintea mea. Și de câte ori spuneai „Mănâncă tu, mamă, eu nu mai pot”.
Vocea i s-a frânt.
— Abia când am crescut am înțeles că uneori nu mâncai pentru că nu mai rămânea suficient pentru tine.
Am simțit cum mi se umplu din nou ochii de lacrimi.
— Nu ți-am dat ca să-mi fii dator.
— Știu.
Atunci s-a aplecat și mi-a luat mâinile între ale lui.
— Dar nici nu