moment nepotrivit, găseam o soluție. Dar să faceți atâta drum și să rămâneți în fața ușii? Niciodată.
Atunci a ajuns și fiul meu.
S-a oprit în fața mea.
Nu mai avea tonul rece de la interfon.
— Mamă…
N-am răspuns.
— Iartă-mă.
S-a așezat lângă mine.
— Am fost un prost. Am vrut liniște, program, comoditate… și am folosit-o pe Elena drept scuză.
Am rămas tăcută.
— Când am văzut coșul, a continuat el, mi-am amintit de ceva.
Și-a frecat palmele, vizibil tulburat.
— Îți amintești iernile când îmi încălzeai hainele lângă sobă înainte să