deranjat, răspunse el calm. Am vrut doar să văd cum trăiești. Și poate… să te întreb ceva.
Privirea ei se lăsă în jos, dar un zâmbet timid îi tremura pe buze. Se vedea că nu era obișnuită cu asemenea vizite.
— Spuneți, ascult.
Emil s-a așezat pe un scaun de lemn, cu vopseaua sărită, și a rămas câteva secunde fără cuvinte. Atmosfera modestă, mirosul de cafea ieftină, tăcerea încărcată — toate îl loveau direct în inimă.
— De ce n-ai spus niciodată că ai un copil? a rostit el, într-un final.
Iulia s-a