Elena a ridicat din umeri atunci, ca și cum ar fi fost vorba despre ceva mărunt.

Nu mi-a reproșat nimic atunci. Doar mi-a spus să vin.

Și totuși, când am ajuns la ușa lui, m-a întâmpinat cu acea răceală. În ochii lui se adunaseră ani de tăcere, ani în care simțise că nu contează pentru mine.

În seara aceea, după ce m-am așezat la masă cu el și cu Ioana, am decis să spun adevărul.

— Am greșit, Andrei, — am spus încet. — Am crezut că tu ești puternic și că nu ai nevoie de mine. Dar asta nu înseamnă că nu trebuia să fiu lângă tine.

El