Elena a ridicat din umeri atunci, ca și cum ar fi fost vorba despre ceva mărunt.

să mă întorc definitiv. Am sunat-o pe Elena prima.

— Mamă, eu acum am planurile mele. Nu pot să te iau la mine. Casa e pe numele meu, știi bine. Și oricum, am nevoie de spațiu, — mi-a spus ea rece.

Am rămas fără cuvinte. Casa pe care o renovasem cu banii mei, casa în care crescuseră copiii mei, devenise „casa ei”.

L-am sunat pe Andrei abia după câteva zile. Mi-a răspuns calm.

— Vino, mamă. Găsim noi o soluție, — a spus simplu.

Nu m-a întrebat de ce nu m-am dus la Elena.