După 5 ani, Andrei a oprit la poarta mea de la țară și mi-a spus că venise să mă ia înapoi. N-a apucat să-mi explice de ce își amintise de mine tocmai acum, pentru că ușa casei s-a deschis și o voce de copil a strigat: „Mami!”

a apărut ceva mai tare decât regretul.

“Nu încerc să-ți iau copilul.”

“Este și copilul tău, dacă paternitatea se stabilește. Dar viața lui nu începe astăzi doar pentru că ai apărut tu.”

“Atunci spune-mi ce trebuie să fac.”

Am râs fără veselie.

“Tu mă întrebi pe mine?”

“Da.”

“Mergi la un avocat. Afli care sunt pașii. Stabilim paternitatea cum trebuie. Și după aceea discutăm ce este bine pentru Luca.”

“Nu vreau să-mi cunosc fiul prin avocat.”

“Trebuia să te gândești la asta când ai închis telefonul.”

A lovit ușor cu