palma în bara porții.
Nu violent.
Mai degrabă neputincios.
“Am fost un nenorocit. Bine. Ce vrei să mai spun?”
“Nimic.”
“Dar nu mă pedepsi prin el.”
Acolo m-a enervat cu adevărat.
Am deschis poarta doar cât să ies în drum și am închis-o în urma mea.
“Ascultă-mă bine. Luca nu este pedeapsa ta și nici recompensa ta. Nu o să-i spun că are tată, îl las să se atașeze de tine și peste două luni descoperi că viața la țară e prea grea și dispari iar.”
“N-o să dispar.”
“Asta