în pământ.
Apoi a ridicat-o.
“Vreau să-l văd.”
“Nu.”
“Este fiul meu.”
“Acum cinci minute nu știai că există.”
“Dar acum știu.”
A pus mâna pe poartă.
Am tras-o spre mine.
“Nu intri.”
“Ileana, nu poți să-mi spui că am un copil și apoi să-mi închizi poarta.”
“Ba exact asta fac astăzi.”
“Am dreptul să-l cunosc.”
“Poate că ai. Dar nu pentru că ai venit cu mașina până aici și ai decis într-o jumătate de oră că vrei să fii tată.”
Pentru prima dată de când sosise, în vocea lui