După 5 ani, Andrei a oprit la poarta mea de la țară și mi-a spus că venise să mă ia înapoi. N-a apucat să-mi explice de ce își amintise de mine tocmai acum, pentru că ușa casei s-a deschis și o voce de copil a strigat: „Mami!”

în pământ.

Apoi a ridicat-o.

“Vreau să-l văd.”

“Nu.”

“Este fiul meu.”

“Acum cinci minute nu știai că există.”

“Dar acum știu.”

A pus mâna pe poartă.

Am tras-o spre mine.

“Nu intri.”

“Ileana, nu poți să-mi spui că am un copil și apoi să-mi închizi poarta.”

“Ba exact asta fac astăzi.”

“Am dreptul să-l cunosc.”

“Poate că ai. Dar nu pentru că ai venit cu mașina până aici și ai decis într-o jumătate de oră că vrei să fii tată.”

Pentru prima dată de când sosise, în vocea lui