mult pentru el, a adăugat:
— Stai cuminte, băiete. Nu face gălăgie.
Băiete.
Îmi spunea „băiete” fără să știe că băiatul lui stătea chiar în fața lui, în uniformă.
M-am întors cu 23 de ani în urmă, într-o clasă cu tencuiala scorojită și miros de cretă.
Aveam 11 ani și un dosar la asistența socială. Tata plecase. Mama era pe la spitale mai mult decât acasă. Se vorbea deja de casa de copii — „până se pune familia pe picioare”.
Și în toată nebunia aia, un singur om nu m-a lăsat să