meu.
Îmbătrânise. Se făcuse mic, adus de spate, cu pielea subțire pe mâini. Dar ochii erau aceiași. Și, în buzunarul de la piept al paltonului, se vedea capătul unui stilou roșu, tocit, ros de atâta corectat.
Stiloul ăla.
Cu stiloul ăla îmi scrisese el, de 3 ori, „corigent” în catalog.
Nu m-a recunoscut.
S-a uitat la uniforma mea, la insignă, și a lăsat capul în jos, cum lasă un copil capul când vine învățătorul supărat.
— Iertați-mă, domnule agent, a spus încet. Nu vreau probleme. Stau cuminte.
Apoi, din reflex, mai