«Domnule agent, scoateți-l pe moșul ăsta senil de la coadă, că ne ține pe toți în loc», a pufnit femeia de la ghișeu. M-am apropiat să-l conduc afară… și mi-a înghețat mâna pe legitimație: era domnul Grigore, dascălul care mă lăsase de TREI ori corigent doar ca să mă țină în școală…

meu.

Îmbătrânise. Se făcuse mic, adus de spate, cu pielea subțire pe mâini. Dar ochii erau aceiași. Și, în buzunarul de la piept al paltonului, se vedea capătul unui stilou roșu, tocit, ros de atâta corectat.

Stiloul ăla.

Cu stiloul ăla îmi scrisese el, de 3 ori, „corigent” în catalog.

Nu m-a recunoscut.

S-a uitat la uniforma mea, la insignă, și a lăsat capul în jos, cum lasă un copil capul când vine învățătorul supărat.

— Iertați-mă, domnule agent, a spus încet. Nu vreau probleme. Stau cuminte.

Apoi, din reflex, mai