apropiat și l-a întrebat încet pe domnul Grigore dacă vrea un scaun. Cineva i-a adus o sticlă de apă. Coada iritată, care cu zece minute înainte striga să fie scos „moșul senil”, tăcea acum, rușinată, cu ochii în pământ.
Așa e mulțimea. Râde repede și se rușinează greu.
Domnul Grigore stătea pe scaun, cu servieta pe genunchi, cu stiloul roșu în buzunar, și mă privea cum îi rezolv hârtiile ca pe o minune. Nu-și lua ochii de la mine. Dar tot nu mă recunoștea. Vedea un polițist bun. Nu vedea