«Domnule agent, scoateți-l pe moșul ăsta senil de la coadă, că ne ține pe toți în loc», a pufnit femeia de la ghișeu. M-am apropiat să-l conduc afară… și mi-a înghețat mâna pe legitimație: era domnul Grigore, dascălul care mă lăsase de TREI ori corigent doar ca să mă țină în școală…

apropiat și l-a întrebat încet pe domnul Grigore dacă vrea un scaun. Cineva i-a adus o sticlă de apă. Coada iritată, care cu zece minute înainte striga să fie scos „moșul senil”, tăcea acum, rușinată, cu ochii în pământ.

Așa e mulțimea. Râde repede și se rușinează greu.

Domnul Grigore stătea pe scaun, cu servieta pe genunchi, cu stiloul roșu în buzunar, și mă privea cum îi rezolv hârtiile ca pe o minune. Nu-și lua ochii de la mine. Dar tot nu mă recunoștea. Vedea un polițist bun. Nu vedea