viziteze împreună cu fetița lui de șase ani.
Copila s-a apropiat timid și i-a întins un desen.
Pe foaie era o femeie care ieșea dintr-o casă în flăcări ținând în brațe un copil.
Sub desen scria cu litere mari:
„Îngerul tatei meu.”
Eliza a început să plângă.
Fetița a îmbrățișat-o fără teamă.
În clipa aceea, ceva s-a rupt înăuntrul ei.
Ani întregi durerea îi ținuse vocea captivă.
Și, aproape fără să-și dea seama, și-a trecut mâna peste părul fetiței și a șoptit pentru prima dată după atâția ani:
— Mulțumesc…
Sebastian