meu a învățat să meargă pe bicicletă.”
Am citit fraza de trei ori.
Și m-am întors, în mintea mea, la seara de pe balcon.
La mâna lui Radu peste burta mea.
„Dacă eu nu apuc s-o văd crescând, poate măcar altcineva va primi mai mult timp lângă copiii lui.”
Exact asta făcuse.
În seara aceea, Sofia m-a găsit plângând.
— Mamă, de ce plângi?
Am tras-o lângă mine.
— Pentru că tata a ajutat un om.
— Când era bolnav?
Am dat din cap.
— Și după ce nu a mai fost.
Sofia s-a