„Dacă eu nu apuc s-o văd crescând, poate măcar altcineva va primi mai mult timp lângă copiii lui”, mi-a spus soțul meu când medicii i-au dat doar câteva luni de trăit.

Partea a 2-a – Continuarea poveștii 

Am rămas cu ochii la medic.

— Să nu mă simt vinovată? Pentru ce?

A ezitat o clipă.

— Cred că este mai bine să aflați de la Radu.

Am coborât privirea spre plic.

Pentru o secundă, m-am temut să-l deschid.

În ultimele luni primisem suficiente vești care începuseră cu „trebuie să vă spunem ceva”.

Nu mai voiam încă una.

Am ieșit din spital și m-am așezat în mașină. Geanta cu lucrurile lui Radu am pus-o pe scaunul din dreapta.

Ceasul lui.

Portofelul.

Telefonul.

Verigheta.

Câteva