Într-o după-amiază mi-a cerut să-i aduc cutia.
A scos inelul.
— Nu vreau să ți-l dau ca pe o cerere în căsătorie.
— Ar fi puțin grăbit după patruzeci și unu de ani.
A râs atât de tare încât asistenta a intrat să vadă dacă este bine.
După ce a plecat, Mihai mi-a pus cutiuța în palmă.
— Vreau doar să-l ai. L-am cumpărat pentru tine când aveam nouăsprezece ani. Acolo trebuia să ajungă.
Am acceptat-o.
Nu mi-am pus inelul pe deget.
L-am păstrat în cutie.
Mihai a murit două săptămâni mai târziu.