Petru m-a sunat dimineața.
Am plâns pentru băiatul pe care îl iubisem, pentru bărbatul pe care abia apucasem să-l cunosc din nou și, poate cel mai mult, pentru toate viețile pe care doi oameni le-ar fi putut avea dacă ar fi făcut alte alegeri.
La înmormântare am stat în spate.
Copiii lui erau în față.
Acolo era locul lor.
Nu al meu.
După ceremonie, Petru m-a găsit.
— Tata mi-a cerut să vă mai dau ceva.
Mi-a întins ultimul plic.
Pe el scria:
„Pentru Ruth, după ce împlinim 60.”
L-am deschis