cap, încet.
— Nu, puiule. Eu doar am ținut locul cald. Mama ta e mama ta. Să n-o judeci. Nu știi tu cât a plâns femeia aia la telefon, după ce închideam, ca să nu te sperie pe tine. A plecat de sărăcie, nu de rea. Voia pâine pe masă pentru tine, nu ceartă.
Dar în timp ce spunea asta, îi curgeau lacrimile. Și, până la urmă, m-a luat de mână și a adăugat, atât de încet că abia am auzit:
— Da’ dacă vrei tu așa… atunci am fost și mamă.