Bărbatul era domnul Radu Ionescu.
Avocat.
Și, mai important, omul care îi pregătise mamei actele după moartea tatălui meu.
Laura îl cunoștea.
Cu un an înainte, îl întâlnise la o discuție despre succesiune și petrecuse aproape o oră întrebându-l ce se întâmplă cu bunurile unei persoane dacă aceasta moare fără testament.
— Bună seara, Laura, spuse el calm.
Laura își lăsă geanta lângă scaun.
— Ce caută el aici?
Fratele meu, Mihai, se uită nedumerit de la ea la mine.
— Vă cunoașteți?
— Puțin, răspunse avocatul.
Am pus mâncarea pe masă și m-am