sunt obosită.
– Tocmai de aceea, – am spus. – Pentru că am muncit o viață pentru voi, acum vreau să trăiesc ce mi-a mai rămas.
Andrei a oftat nervos.
– Deci asta e. Ai ales un străin în locul nostru.
– Nu, – am răspuns. – Am ales să nu mă mai pun pe ultimul loc.
Am deschis ușa casei. Înăuntru era simplu. Un pat vechi, o masă, o sobă. Dar mirosea a lemn, a liniște, a acasă.
– Sunteți bineveniți dacă vreți să stați ca o familie, – le-am spus. – Nu ca niște contabili.
Fiica mea a