Am trăit 22 de ani pe meleaguri străine. Am muncit ca un cal – câte 12 ore pe zi, uneori și fără zile libere. Totul pentru copiii mei.

izbucnit în plâns. Poate pentru prima dată sincer.

– Mami… noi… ne-am obișnuit altfel.

– Știu, – am spus. – Și eu m-am obișnuit să fiu doar pentru alții.

Au mai stat câteva minute. Apoi Andrei a dat din mână, supărat.

– Hai, plecăm.

Au urcat în mașini și au plecat. Fără îmbrățișări. Fără „Crăciun fericit”.

Am rămas în curte, cu ochii în pământ. Manuel m-a strâns în brațe.

– Ai făcut ce trebuia, – mi-a spus încet.

În seara aceea am aprins focul în sobă. Am pus pe masă pâine, brânză, o cană de vin fiert.