lăsat o liniște grea. Vântul mișca ușor crengile din curte. Se auzea un câine lătrând în depărtare.
– Și el ce caută aici? – a mormăit Andrei, arătând spre Manuel.
Manuel a făcut un pas în față. Cu accentul lui stângaci, dar cu voce fermă, a spus:
– Eu sunt soțul mamei voastre. O iubesc. Și o respect.
Fiica mea a pufnit.
– Ușor de zis… după ce a muncit o viață pentru noi.
M-am uitat la ea. La copilul pentru care cumpărasem apartament, mobilă, electrocasnice. La copilul care nu m-a întrebat niciodată dacă