„Mama mea moare și nu am bani de bilet…” Cu uniforma de asistentă încă pe mine, am implorat la ghișeul aeroportului să mă lase să urc în avion. Oamenii din spate mă priveau cu dispreț. Credeam că am rămas complet singură… până când un necunoscut în costum s-a apropiat și a rostit o propoziție care avea să-mi schimbe viața.

— Cum o cheamă pe mama dumneavoastră? întrebă bărbatul.

— Amalia… am răspuns aproape în șoaptă.

El a încuviințat din cap.

— Atunci haideți să ajungem cât mai repede la doamna Amalia.

Nu știam dacă făceam cea mai bună alegere sau cea mai mare greșeală din viața mea.

Dar aveam de ales între a rămâne în aeroport fără niciun ban sau a accepta ajutorul unui necunoscut.

L-am urmat.

În mai puțin de douăzeci de minute eram într-un mic terminal privat, iar avionul decola spre orașul în care mama mea lupta pentru viața ei.